RSS

Povestea celor trei copaci

08 Oct

A fost odata ca niciodata un deal. Pe dealul acesta cresteau trei copaci inalti. Cum e vorba de o poveste, copacii aveau si ei visurile lor, pe care si le povesteau unul altuia. Primul a spus:

– Eu vreau sa fiu transformat intr-o corabie, sa duc pe mare printii si printesele lumii.

– Eu, zise al doilea copac, as vrea sa fiu transformat intr-un sipet, care sa tina comorile cele mai de pret si cele mai mari, ale lumii.

– Eu, zise ultimul copac, vreau sa ajung cel mai mare si cel mai falnic copac, de pe dealul asta si sa se uite toti oamenii cu respect la mine.

Intr-o zi au venit taietorii de lemne. Primul copac jubila cand a fost taiat, caci se vedea cea mai mare corabie construita vreodata. Al doilea la fel, caci se vedea o lada plina cu aur curat. Al treilea era ingrozit, dar a fost si el taiat. Primul copac a fost dus intr-un sat de pescari si transformat in cateva barci de pescuit. Al doilea, in loc de lada cu comori a fost facut iesle pentru animale. Al treilea a fost taiat in doua bucati si lasat intr-un grajd vreme de multi ani. Visurile copacilor pareau sa fi fost sfaramate. Comorile, corabiile si semetia, pareau acum atat de departe.

Dar… Peste ani, o femeie insarcinata nu a avut unde sa nasca si a nascut in ieslea facuta din trunchiul primului copac. Mai tarziu, fiul ei a iesit pe mare intr-una din barcile facute din trunchiul celui de-al doilea copac si s-a facut furtuna mare. El a spus furtunii sa stea si furtuna L-a ascultat. Dupa o vreme, omul acela a carat in spatele lui lemnele facute din cel de-al treilea copac, si a fost rastignit pe o cruce facuta din lemnul acestuia. O iesle poate sa tina cea mai mare comoara, o barca de pescuit poate sa-l transporte pe cel mai mare rege, iar doua lemne pot fi cel mai inalt si cel mai falnic copac vazut vreodata.

 
Un comentariu

Scris de pe 8 Octombrie 2012 în Meditatii

 

One response to “Povestea celor trei copaci

  1. Maria for3ver**

    17 Noiembrie 2012 at 20:33

    Frumoasa poveste…
    toti avem visurile noastre care mai de care si totusi putem fi folositi in scopuri mult mai marete decat ne putem imagina.
    „Crede in tine si pasii iti vor fi hotarati pe cararea Domnului!” -C.C. Eduard.
    GBU all!😉

     

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: